„Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Vâlcea, în perioada 2014-2020”

APAVIL S.A - operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, în calitate de Beneficiar al Proiectului împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare au semnat în data de 23.05.2017 Contractul de Finanţare nr.58, având ca obiect acordarea finaţării nerambursabile de către AM POIM, pentru implementarea Proiectului „Sprijin pentru pregatirea Aplicatiei de Finantare si a documentatiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Vâlcea, in perioada 2014-2020”.


Perioada de implentare a proiectului este de 59 de luni, respectiv între data de 28.09.205 și data de 31.08.2020, la care se adaugă, daca este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Valoarea totală a Contractului de Finanţare este de 10.048.965, 71 lei, din care valoarea eligibilă de 8.444.509,00 lei iar finanţarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune în sumă maximă de 7.177.832,65, echivalentă cu 85,00% din valoarea totală eligibilă aprobată.

Proiectul aduce contribuții importante în atingerea rezultatelor POIM. Rezultatele urmărite prin promovarea unor investiții în domeniul apei și apei uzate contribuie la realizarea angajamentelor ce deriva din directivele europene privind epurarea și colectarea apelor uzate (91/271/EEC) și calitatea apei destinate consumului uman (98/83/CE).


Principalele activități din cadrul Proiectului constau în:
• Elaborarea documentelor suport la cererea de finanțare (studiu de fezabilitate final complet, evaluarea impactului asupra mediului și elaborarea documentației pentru Natura 2000, etc.), sprijin în procesul de evaluare a aplicației de finanțare până la aprobarea finală (inclusiv prin finalizarea formularului aplicației de finanțare);
• Realizarea documentațiilor de atribuire, inclusiv sprijin pe parcursul procesului de atribuire a contractelor;
• Asigurarea sprijinului necesar pe parcursul evaluării fezabilității proiectului propus (tehnică, economică, financiară, mediu, evaluarea riscurilor determinate de schimbările climatice, a măsurilor privind adaptarea la schimbările climatice și diminuarea efectelor acestora și reziliența în fața dezastrelor, etc.);
• Desfășurarea seminariilor/workshopurilor de prezentare a studiului de fezabilitate și a documentațiilor de atribuire







Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro